O mica definitie despre PSD
O mica definitie despre PSD
Publicat: (10/19/2017) // Actualizat: (20:33) // Sursa: Radio Cuibul Lupilor Albi
Autor: Andrei Mocanu
''PSD este un partid social-democrat modern, orientat spre viitor, de vocație europeană și ancorat în realitățile naționale, deschis spre modernizare și dezvoltare socială, promotor ferm al democrației și al reformei în toate componentele societății românești, cu un accent deosebit pe reforma economica''
Structurați în grupuri de interese, urmașii lui Ion Iliescu se dezbină fără instigatori din exterior. Partidul Social Democrat, format din politicieni care se răzgândesc și dau ordonanțe noaptea și își demit propriile guverne, se divizează. Dușmanii partidului stat sunt chiar liderii acestuia, care își reglează conturile pe banii românilor. “Ar trebui să-i ascultăm mai des pe cei care ne votează de ani de zile, indiferent cine a condus partidul, indiferent de câte ori i-am dezamăgit, fără să înțeleagă luptele noastre interne, de multe ori sterile. (…) Proiectul pe care îl vom propune în toamnă va fi despre unitatea partidului. Despre un alt mod de a face politică. Despre dialog intern, șanse egale, democrație internă.
Despre tot ce ar trebui să ne unească și să ne facă mai puternici. Din toamnă vom vorbi despre un PSD al tuturor, și al celor de lângă Dragnea, tot mai puțini, și al celor care au construit acest partid, dar mai ales al celor care pot să aducă o viziune nouă în politică românească”, a afirmat intr-un comunicat de presa Cătălin Ivan.
Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea, despre care spune că „a luat-o razna” și că s-a înconjurat de oportuniști, cu trei excepții: Lia Olguța Vasilescu, Carmen Dan și Sevil Shhaideh.
“Cred că un om, când decide singur tot, o ia razna. Și cred că Dragnea a luat-o razna mai repede”, a spus Ponta, la Realitatea tv, arătând că nu exclude varianta reîntoarcerii sale în PSD, în cazul în care Liviu Dragnea va fi înlăturat din conducere.
“Atât timp cât Dragnea ține controlul ăsta în PSD, nu pot să fiu util. Doar m-au folosit în campanie, a doua zi m-ați sunat mai mult decât Dragnea. (…) Când a spus că-i place de Grindeanu, i-am spus Sorin, pregătește-te. Dacă vă spune că vă iubește, sigur își pregătește cuțitul să vă înjunghie. E o modă teleormăneană”, a mai spus Victor Ponta.
10 lucruri în care credem
1
Credem în egalitatea de șanse.
2
Credem în valorile democrației, în dreptul la proprietate și în libertate, credem în fiecare român și în România.
3
Credem într-un învățământ finanțat de stat.
4
Credem într-un sistem de sănătate subvenționat de stat.
5
Ne dorim un sistem de taxare progresivă pentru a reduce distanțele între grupurile sociale.
6
Credem că angajații trebuie să aibă condiții minime garantate prin lege: salariu minim, protecție împotriva concedierii abuzive, concediu plătit etc.
7
Credem că responsabilitatea socială nu este pomană, ci expresia solidarității dintre oameni.
8
Credem că mediul înconjurător este un bun pe care trebuie să-l lăsăm generațiilor viitoare iar protecția lui este un obiectiv important.
9
Credem că este nevoie de comerț etic și echitabil, bazat pe dialog și transparență ca alternativă la principiul liberal al liber schimbului.
10
Credem în promovarea multiculturalismului și a egalității de gen.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Salutare, Multumesc pentru comm vom reveni la tine cu un raspuns.
Multumesc!