Madridul presează Catalonia.
Madridul presează Catalonia. Guvernul ia în calcul suspendarea autonomiei regiunii catalane
Publicat: (10/18/2017) // Actualizat: (12:38) // Sursa: Radio Cuibul Lupilor Albi Autor: Andrei Mocanu
Vicepreşedinta Guvernului spaniol Soraya Saenz de Santamaria a confirmat miercuri că Madridul va încerca să suspende total sau parţial autonomia Cataloniei, în cazul în care liderii separatişti nu renunţă la declararea independenței, scrie AFP.
În cazul în care solicitarea Guvernului adresată preşedintelui separatist catalan Carles Puigdemont nu este satisfăcută, ”domnul Puigdemont va provoca aplicarea articolului 155 al Constituţiei”, care permite suspendarea autonomiei, a declarat Soraya Saenz de Santamaria.
Madridul i-a dat marţi un ultimatum lui Puigdemont să renunţe în mod oficial la separatism. El are un ultim termen, până joi la ora locală 10.00 (11.00, ora României), să facă acest lucru.
O judecătoare de instrucţie a decis luni seara încarcerarea lui Jordi Cuixart şi a lui Jordi Sanchez, liderii principalele două asociaţiii separatiste din Catalonia, Omnium Cultural şi, respectiv, Adunarea Naţională Catalană (ANC).
O judecătoare de instrucţie a decis luni seara încarcerarea lui Jordi Cuixart şi a lui Jordi Sanchez, liderii principalele două asociaţiii separatiste din Catalonia, Omnium Cultural şi, respectiv, Adunarea Naţională Catalană (ANC).
Este ultima întorsătură a acestei crize între separatişti aflaţi la putere în Catalonia, o regiune în care trăiesc 16% dintre spanioli, şi instituţii spaniole, în care primii ameninţă că declară independenţa în mod unilateral.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Salutare, Multumesc pentru comm vom reveni la tine cu un raspuns.
Multumesc!